11 decembrie 2024

Primarul PSD al comunei Drăgușeni din județul Botoșani, Eugen Nechita, a fost reținut de DNA. El este acuzat că ar fi primit mită 2.000 de euro pentru angajarea unei persoane în postul de asistent medical la Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga, în mega-dosarul de corupție de la Spitalul Județean Botoșani, unde concursurile de angajare erau fraudate, iar mita pentru un post în unitatea medicală ajungea până la 15.000 de euro.

DNA a anunțat joi că Eugen Nechita a fost reținut pentru trafic de influență.

Acuzațiile pe care procurorii i le aduc primarului:

„În cursul anului 2020, Eugen Nechita ar fi pretins și primit de la două persoane suma de 2.000 de euro, pentru a-și exercita influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenți din conducerea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga, județul Botoșani, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a persoanelor respective pe un post de asistent medical.

Promisiunea făcută de inculpat nu ar mai fi fost adusă la îndeplinire, postul respectiv fiind ocupat, printr-un transfer, de către o altă persoană”.

Reținerea a fost făcută în mega-dosarul de corupție de la Spitalul Județean Botoșani, unde concursurile de angajare erau fraudate, iar mita pentru un post în unitatea medicală ajungea până la 15.000 de euro.

Lasă un răspuns