17 iunie 2024

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) acuză firmele de asigurări de hoție, după ce acestea au practicat majorări de tarife în perioada plafonării RCA. Totodată, COTAR reclamă faptul că ASF nu a luat nicio măsură, deși i-au fost prezentate date concrete. În plus, confederația semnalează că practica plății parțiale a despăgubirilor s-a generalizat printre asigurători.

Conducerea Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) consideră că plafonarea tarifelor RCA a fost cea mai proastă măsură luată vreodată, pentru că oamenii începuseră deja să-și reînnoiască asigurările de la Euroins. Totul a fost în favoarea asigurătorilor, pentru că, cu toată această plafonare, firmele au peste 200 de milioane de lei profit, susține COTAR.

”De fapt, nu a fost nicio plafonare, a fost o mascaradă, pentru că în continuare firmele de asigurări au mărit tarifele RCA, astfel că majorarea a fost deja de 30%. Și urmează acum noi scumpiri ale poliței”, ne-a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR. Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 298/2023, tarifele de primă maxime la RCA se stabilesc la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023 și sunt valabile pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a actului normativ. Ulterior, măsura a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2023. ”Nu s-a ținut cont de acest lucru și nu a verificat nimeni. Noi ne-am tot dus la ASF și le-am spus că asigurătorii nu respectă plafonarea, dar nu i-a controlat nimeni. Le-am dat exemple concrete, dar tot degeaba. Am ajuns bătaia de joc a asigurătorilor. Nu numai noi, transportatorii, ci fiecare cetățean român plătitor de poliță RCA”, a precizat președintele COTAR, Vasile Ștefănescu pentru Național.

Despăgubiri parțiale

Reprezentanții transportatorilor acuză Guvernul că a împiedicat emiterea de polițe RCA de stat, după ce s-a promis, în repetate rânduri, că CEC Bank va începe să emită astfel de polițe.

”Mai aud că se tot spune că nu mai avem decât 6-7 firme de asigurări. Care este problema noastră? De ce până astăzi nu a fost înființată, așa cum au promis, pe rând, guvernele, o instituție financiară românească, cu capital de stat, pentru emiterea de polițe RCA, care să fie o contrapondere la această hoție făcută de acești asigurători veniți de afară? Noi nu am spus niciodată că nu vrem să plătim RCA, dar vrem să plătim un preț corect, nu să plătim huzurul și opulența acestor asigurători. Culmea este că aceste firme au profituri mari, dar nu plătesc despăgubirile. Deja s-a generalizat fenomenul, când vine vorba să dea bani, toate firmele se eschivează, nu plătesc decât 20-30% din factură, iar pentru restul te trimit la instanță. Toată lumea a început să practice modelul City și Euroins”, a afirmat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR. Acesta arată că polița RCA pentru un camion a ajuns la 15.000 de lei-17.000 de lei, cu B4 și B6, iar la un taxi, cu B0, tariful e acum de 3.700 de lei.

Urmează alte scumpiri

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a transmis proprietarilor de autovehicule că, din data 8 decembrie 2023, încetează de drept poliţele de asigurare încheiate la Euroins, ultima zi de valabilitate a polițelor RCA de la Euroins fiind 7 decembrie. ”Acum se vor scumpi și mai tare polițele RCA, pentru că asigurătorii vor spune că au plafonat în perioada asta tarifele, deși nu i-a verificat nimeni. Mai mult, au făcut la un an de zile 1.000 de lei polița RCA, iar la 6 luni, 1.050 de lei. Cum este posibil așa ceva? Am reclamat la ASF și nu s-a întâmplat nimic. Eu ne cred pe toți proști, dar o să vadă, când vom ieși în stradă, după 15 ianuarie, că nu mai suntem proști”, a mai spus președintele COTAR, Vasile Ștefănescu.

Lasă un răspuns