17 iunie 2024

Poate vă întrebați ce-a căutat Ciolacu în Israel. De fapt Ciolacu nu s-a dus în Israel, ci a fost chemat acolo, ceea ce e o nuanață interesantă. De ce totuși a fost chemat? Puțini știu că între România și Israel există un protocol secret semnat încă de pe la începutul anilor 2000 privind primirea a până la 3 milioane de refugiați din Israel în România. Surprinși? N-ar trebui să fiți, asta se știa de mult timp. Era un secret aproape public.

De altfel, de-a lungul timpului, piața imobiliară autohtonă a fost una vibrantă, un rol important avându-l investitorii israelieni. Fiind mai isteți, în timp ce românii – înainte de intrarea în UE – vindeau prostește pământul aproape gratis, evreii cumpărau. Așa s-au vândut la prețuri derizorii milioane de metri pătrați de pământ bun. Cei care-o fac pe antisemiții urlă când află evidențele din teren, dar adevărul e că nu i-a obligat nimeni pe români să vândă. Așa cum nu i-a obligat nimeni să vândă nici pe arabi. Dar asta e altă discuție!

Ca idee, în momentul de față există o mulțime de imobile pregătite pentru „marea migrație”. Altele, în cazul în care necesitatea o cere, pot fi transformate rapid în spații de cazare, chiar dacă acum au un scop – de exemplu – comercial.

Toate având acționariat israelian! Ce coincidență!Și-acum să vedem care-i treaba cu Ciolacu și, mai ales, cum de-a ajuns el acolo. Așa cum am spus pare a fi fost chemat pentru a se stabili planul de evacuare. Dacă va fi cazul, România va pune la dispoziție inclusiv avioane militare și civile pentru transferul cetățenilor israelieni aici. Cu alte cuvinte, n-a fost vorba de o vizită, ci de o „operativă” scurtă.OK, ca să facă treaba și mai lacrimogenă, Ciolacu s-a întâlnit cu așa-zisa „diasporă românească de acolo”, iar instituțiile de(„să trăiți!”) media au prezentat pe larg tărășenia. Mai să-ți dea lacrimile, nu altceva.Acum să vedem cum stau treburile și ce nu e în regulă:

1. Cu doar câteva zile în urmă, la începerea confruntărilor de acolo, Ciolacu se răstea la cei pe care i-au apucat evenimentele în zonă deoarece – spunea el – trebuie să-și plătească biletul de avion. Tarom a stabilit un preț de 350 EUR pe călător, ceea ce mi se pare un preț prohibitiv pentru oamenii amărâți care mergeau în pelerinaj și care, probabil, își cheltuiseră banii cu excursia plătită acolo. Așadar, pentru români Ciolacu nu are bani, dar pentru evrei face rost la luat comanda! Ciudat, nu-i așa?

2. „Diaspora românească” de acolo nu e tocmai diasporă, fiind compusă din cetățenii evrei din România care au ales să se mute acolo în vremea lui Ceaușescu. Prin plecarea acestora, la nivelul statului român s-au înregistrat pierderi importante deoarece oamenii aceia aveau anumite abilități. Plecând, au lăsat goluri în economia autohtonă. De aceea Ceaușescu a cerut ca statul român să fie cel puțin despăgubit cu cheltuielile de studii. De aceea s-a plătit în funcție de nivelul de studii al fiecăruia. Trebuie să înțelegeți așadar că Ceaușescu NU A VÂNDUT EVREII, ci a cerut despăgubiri pentru studiile pe care aceștia le-au făcut aici și de care a beneficiat statul Israel.

3. Cu toate că e vorba de un protocol secret încheiat pe șest de autoritățile române cu cele din Israel, se încalcă grosolan prevederile Constituției în ceea ce privește „transferul de populații”. Oricum, evreii au fost suficient de circumspecți astfel încât numeroși „viitori coloniști” au deja acte românești.

Ați înțeles, cred, jocul dublu făcut de bravele noastre autorități. Și asta indiferent de regim! Ceea ce poate urma va fi extrem de dubios. Acum le spun tuturor celor care au accese antisemite în fața informațiilor de aici. Nu sunt de vină evreii pentru că suntem noi proști. La urma urmei absolut toate acțiunile lor sunt justificate de acte, tratate și hotărâri absolut legale. Ei n-au încălcat nicio lege a acestui stat, ci doar ăia pe care i-ați ales la vârf și care se răstesc la voi atunci când e o urgență. Așadar, dacă vreți să înjurați pe cineva, nu-i înjurați pe evrei. Nu ei sunt de vină pentru prostia noastră!

Autor: Dan Diaconu

Lasă un răspuns