2 februarie 2023

Banca Naţională nu poate să nu crească dobânzile atât timp cât creşte inflaţia, a afirmat, luni, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, menţionând că în ultimul trimestru al anului ar fi trebuit să intrăm pe o uşoară traiectorie descendentă, dar nu este încă momentul unei asemenea traiectorii.

„A crescut (dobânda cheie – n.r.) pentru că a crescut inflaţia mai mult decât ne aşteptam şi am văzut această creştere. Cumva în trimestrul al IV-lea al acestui an ar fi trebuit sau am fi vrut să intrăm pe o uşoară traiectorie descendentă. Nu este încă momentul unei traiectorii descendente, indiferent că este uşoară sau nu. Probabil acest episod se va muta spre anul viitor. Atâta vreme cât creşte inflaţia din păcate nu putem să nu creştem dobânzile. Sau nu pot să nu crească dobânzile. Ele sunt condiţionate de creşterea inflaţiei şi sunt răspunsul la creşterea inflaţiei. Sigur că e un efort şi ne preocupă această îngrijorare pe care o creează creşterea dobânzilor, mai ales asupra Robor-ului şi IRCC-ului, care implicit determină creşterea ratelor. Şi Banca Naţională a fost preocupată de această chestiune, nu numai prin empatia şi compasiunea pe care o avem faţă de situaţie ci prin pregătirea persoanelor care au asemenea rate că urmează o perioadă a dobânzilor mari. Puteam să creştem mai abrupt dobânda”, a spus Dan Suciu, la Digi24, întrebat despre perspectiva de creştere a dobânzilor.

El a subliniat că alte ţări din regiune au crescut foarte abrupt dobânda, menţionând Ungaria, Polonia, Cehia. „Ţările cu care ne cumpărăm în mod obişnuit au crescut dobânzile de la 0 la începutul anului la 13% în Ungaria, 7% în Polonia şi Cehia, deci mai mari aceste dobânzi ca dobânda din România, pe inflaţii uşor mai mari şi acolo, dar dobânzile au crescut mult mai mult şi mai brusc. Noi am încercat să facem lucrurile mai treptat, mai temperat, mai bine dozat şi în ideea de a pregăti oamenii să nu aibă un şoc în creşterea ratelor, aşa cum s-a întâmplat cu şocul, dacă vă amintiţi, al francul elveţian”, a explicat Dan Suciu, potrivit Agerpres.

Lasă un răspuns