ROBOR la 3 luni a urcat la 5,16% , IRCC este la 1,86% / V-ar tenta să vă mutați dobânda din ROBOR

ROBOR la 3 luni a urcat la 5,16% , IRCC este la 1,86% / V-ar tenta să vă mutați dobânda din ROBOR

ROBOR la 3 luni a urcat joi la 5,16% iar cel la 6 luni la 5,28%, ceea ce se va vedea în următoarele luni și în nivelul ratelor la creditele în lei cu dobândă variabilă. De asemenea, IRCC a rămas la 1,86%, ceea ce face ca împrumuturile ancorate la acest indice să fie mai ieftine. Cu toate acestea, nu vă grăbiți să treceți de pe ROBOR pe IRCC.


Conform OUG 19/2019, clienții pot să ceară înlocuirea indicelui ROBOR cu IRCC.
Această înlocuire se poate face în două moduri: fie prin refinanțarea creditului, caz în care se aplică costurile din oferta curentă a băncii, fie prin modificarea contractului printr-un act adițional. Banca analizează solicitarea și decide dacă aprobă sau respinge solicitarea. Unele bănci, în cazul în care decid să respingă cererea clienților, fac marea eroare de a nu le transmite și motivele refuzului.


Creșterea consistentă a ROBOR poate crea dificultăți unui client în rambursarea împrumutului, iar banca poate marca drept restructurare o trecere a acestuia de pe ROBOR pe IRCC.


”Cei de la Risc analizează situația financiară a clientului, comportamentul de rambursare, inclusiv pentru trecerea de la ROBOR la IRCC.

Există situații în care această operațiune e considerată restructurare”, spun bancherii.
Modificarea indexului nu mai este reversibilă
„Mai e un lucru: modificarea indexului nu mai este reversibilă. Odată trecut la IRCC un client nu mai poate solicita să revină la ROBOR. Iar mișcările dobânzilor se pot inversa.

Azi, ROBOR e mai ridicat, dar e posibil ca în următoarele trimestre IRCC să-l depășească, caz în care clientului îi va fi și mai greu de achitat ratele decât îi este în prezent”, mai spun cei din bănci.


Atunci când dobânzile în piață cresc, ROBOR va fi primul care va reflecta creșterea. E urmat la 2 sau 3 trimestre de IRCC. Un client care are dobânda legată de IRCC va fi afectat mai târziu de creșterile de dobânzi decât unul care are dobânda legată de ROBOR. Variațiile de dobânzi sunt însă ciclice. După o perioadă în care ele cresc, urmează una în care scad. Iar atunci când scad, cei indexați la ROBOR vor beneficia primii de reducerea dobânzilor.

Share

Lasă un răspuns