29 ianuarie 2023

Uniunea Europeană se adaptează la criza energetică amplificată de invadarea Ucrainei de către Rusia și permite revenirea la prodcerea energiei electrice pe bază de cărbune, a anunțat vineri șeful politicii de mediu Green Deal, Frans Timmermans, citat de Politico.

“Nu sunt tabu-uri în această situație. Lucrurile s-au schimbat. Vreau să spun că istoria a luat o turnură foarte diferită săptămâna trecută și noi trebuie să ne adaptăm la acestă schimbare”, a declarat joi Timmermans pentru BBC Radio 4 Today.

Uniunea Europeană și multe dintre statele care o compun s-au bazat foarte mult pe gazele naturale pentru a-și reduce consumul de cărbune în industria energetică, acesta fiind cel mai poluant combustibil fosil, în tranziția către regenerabile.

“Polonia și alte state au în plan să facă tranziția de la cărbune la regenerabile folosind gazul ca element de tranziție. Dacă vor sta mai mult pe cărbune, dar după aia vor trece imediat pe regenerabile, am putea rămâne în parametrii stabiliți pentru politicile climatice”, a spus Timmermans.

Statele Uniunii Europene importă mai mult de o treime din necesarul lor de gaze naturale din Rusia. Potrivit lui Timmerman, UE trebuie “să se vindece de această dependență… mult mai repede decât am anticipat.”

În aceste condiții, Uniunea Europeană va adopta un pachet de măsuri legislative săptămâna viitoare care să le permită statelor membre să revină la folosirea pe moment a cărbunelui pentru a acoperirea scăderii livrărilor de gaz rusesc și, în acelați timp, pentru accelerarea tranziției către renunțarea la toți combustibilii fosili.

Lasă un răspuns