,,A fost vorba despre un plan, acela de a confisca toate economiile populației și, apoi, proprietățile. Pentru că principalul beneficiar al scumpirilor fulminante este statul român, care este doar mandatarul noilor COMUNIȘTI, cei care doresc resetarea lumii sub stindardul neomarxist. Statul român, prin confiscarea banilor românilor este noul STAT COMUNIST!
De aceea trebuiau înlăturați toți politicienii patrioți, chiar și prin arestare, exemplul cel mai teribil fiind Liviu Dragnea, cel care s-a opus nu doar acestui mod de ”liberalizare”, de fapt comunizare, dar a și venit cu un proiect de relansare economică a României. Un proiect care a și fost pus în aplicare, pentru a fi, ulterior, anulat de liberali și useriști, tocmai pentru ca planul să meargă înainte. PNL și USR sunt noul Partid Comunist Român! Evident, o asemenea strategie nu se putea face decât de partide care defilau cu steagurile false ale democrației și libertății. Și românii asta au votat, asta au vrut, asta au. S-a hotărât democratic, comunismul este instaurat democratic.
Noul PSD este și el în aceeași format, folosit să aducă o oarecare moderare, dar nici vorbă pentru a se opune. De altfel, fără moderare nici nu se mai poate, pentru că țara s-ar prăbuși mult prea repede, pericolul iminent fiind anarhia.
Mulți, foarte mulți români așteaptă acum salvarea de la… opoziție. O opoziție care nu are alt instrument decât discursul vehement și scandalul cotidian. Și mai este, culmea culmilor, UDMR, care mai poate discuta câte ceva din interiorul guvernării, dar mai ales pentru binele comunității maghiare, bine care de care am putea beneficia și noi, românii majoritari: ce ironie a istoriei!
Ce e de făcut? Să fim vigilenți înainte de toate, pentru că globaliștii au toată puterea în România, așa de mare, încât pot fabrica și patrioți de mucava, pentru a-și asigura guvernarea și după 2024 nestingheriți, cu compromiterea unei mișcări serioase, temeinice, în linia națională. Dacă, cumva, nu va fi prea târziu… Și încă ceva. Posibil ca pandemia să fi fost o adevărată salvare, pentru că, în lipsa crizelor suprapuse declanșate de aceasta, probabil că ”liberalizarea” s-ar fi făcut mai ușor, ar fi fost în trepte și mai suportabilă. Altfel, s-a intrat pur și simplu în colaps. Iar colapsul nu este bun nici pentru neomarxiști, ei vor să comunizeze în aplauzele corporatiștilor și lumii lor ”fericite”, fără trecut și fără viitor, a instinctelor și ”cancel culture”, a controlului și supunerii. Ca în comunism. Că au vrut unii sau n-au vrut, că a făcut parte dintr-un plan sau nu, pandemia pare a fi biciul lui Dumnezeu, pentru unii trezie, pentru alții negură”, a scris,pe Facebook, Aurelian Pavelescu.