29 ianuarie 2023

Un număr de 68 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost arestaţi preventiv anul trecut, ceea ce reprezintă o creştere cu 79% faţă de anul precedent, potrivit bilanţului activităţii Direcţiei Generale Anticorupţie prezentat, joi, scrie realitatea.net.

Totodată au fost consemnate 1.449 sesizări cu caracter penal înregistrate la nivelul structurilor unității (+19% comparativ cu anul 2020), care au fost înaintate structurilor de parchet.

„Astfel, 255 lucrători MAI (+45%) au primit calitatea de suspect (176 pentru infracțiuni de corupție și 79 pentru alte fapte). De asemenea, alte 1.147 persoane (+27%) au dobândit aceeași calitate procesuală de suspect (758 suspecți pentru infracțiuni de corupție și 389 pentru alte fapte)”, transmite DGA.

În ceea ce priveşte prevenirea corupţiei în rândul personalului MAI, în anul 2021 au fost realizate 4.434 activităţi de informare şi instruire anticorupţie (+128% comparativ cu anul 2020), la care au participat 52.627 angajaţi ai MAI (+103%), dintre care 9.313 manageri şi 43.314 angajaţi cu funcţii de execuţie.

Cadrele de poliţie judiciară ale DGA au pus în executare 604 mandate de percheziţie, dintre care 187 au fost structuri ale aparatului propriu şi 417 structuri subordonate. 

În intervalul analizat, s-au desfăşurat 97 activităţi de prindere în flagrant, ocazii cu care au fost depistate 114 persoane. Tot în 2021 au fost realizate 253 de activităţi de instruire şi îndrumare a membrilor grupurilor de lucru pentru prevenirea corupţiei/consilierilor pentru integritate constituite la nivelul MAI, la care au participat 898 persoane.

Lasă un răspuns