România pare predată pe mâinile „asasinilor economici”, care urmăresc supunerea ei şi transformarea, în totalitate, într-o piaţă de desfacere

România pare predată pe mâinile „asasinilor economici”, care urmăresc supunerea ei şi transformarea, în totalitate, într-o piaţă de desfacere

Am fost trădaţi, am fost vânduţi pe nesimţite. De fapt, în momentul de faţă, când privirile românilor sunt aţintite asupra preţurilor care cresc zilnic la raft – şi vor mai creşte, dar nu până să ne aducă la exasperare – se joacă o altă carte, mult mai importantă, peste capetele noastre: vânzarea României, pe taraba de la Bruxelles.

România se predă

Nu sunt antieuropean, dimpotrivă: am crezut, cred, într-o Europă unită, ca singură şansă în faţa unei agresiuni constante dinspre răsărit, dar cred că această Europă trebuie să fie una a naţiunilor, şi nu a „genurilor”.

Pe 13 august, noi, românii, aniversăm bătălia de la Călugăreni, când Mihai Viteazul, în 1595, învingea oastea otomană condusă de Sinan Paşa. Cine îşi mai aminteşte de ea? Europa era împărţită, tot pe 13 august, în urmă cu 60 de ani, în 1961, de Zidul Berlinului, ridicat peste noapte de sovietici, în inima capitalei Germaniei. Cine mai condamnă, astăzi, comunismul? Istoria nu mai interesează pe nimeni, deşi suntem pe cale să urmăm cele mai mari greşeli ale ei. Comunismul a luat faţa mai umană a „globalizării”. Şi urmăm, orbeşte, noile ei „directive”.

Trăim vremuri în care soluţiile noastre la problemele zilnice ne consumă tot timpul: plata facturilor şi „coşul zilnic” ne înghit majoritatea preocupărilor şi a veniturilor. Nu ne mai rămâne loc pentru altceva, nu ne mai putem gândi în perspectivă, la ceva bun pentru viitor. Suntem siliţi să privim numai la ziua de azi şi la problemele ei.

Cui îi mai pasă, de fapt, în acest context, de alegerile din PNL? Doar lor, liberalilor. Câtorva zeci, cel mult vreo sută de mii de oameni.

Cresc preţurile (şi vor mai creşte) într-un ritm necontrolat, fără să ţină cont de aşa-zisa „creştere economică”. În acest timp, premierul Cîţu, triumfalist, raportează pe facebook cât de bine o ducem şi cât a crescut economia, raportîndu-se în mod perfid la 2020, an al pandemiei, în care nimic nu a mişcat şi ne-am aflat în „lockdown”.

Ţara e supra-îndatorată, de către acelaşi premier, care refuză să spună pe ce s-au cheltuit miliardele de euro împrumutate. Cu o recoltă care se anunţă una record, fermierii protestează: nu au cui să-şi vândă produsele, pe o piaţă suprasaturată de importuri. Nu găseşti o conopidă românească, să dai cu tunul – ci numai de import. Roşiile româneşti putrezesc pe câmp, ca şi ardeii ori castraveţii, şi românii mănâncă din datoria externă şi deficitul comercial.

România pare predată pe mâinile „asasinilor economici”, care urmăresc supunerea ei şi transformarea, în totalitate, într-o piaţă de desfacere. În care cetăţenii să aibă exact atâtea venituri, cât să poată crea profit pentru hipermarketurile cu mărfuri din import. Nu şi plusprodus, nu şi bunăstare.

Cîţu şi Iohannis, „agenţii” schimbării la faţă a României

Iohannis şi Cîţu ne transformă în colonie. Şi, în acest timp, se pare că viitorul se joacă pe o singură carte: cine va fi şef al liberalilor? Dacă va ajunge Cîţu, atunci suntem rezolvaţi, pe termen lung. Odată cu el, „stabil pe post”, ţara are viitorul trasat, până în 2024. Dar şi pentru anii care vin, în care nu se va mai putea repara mare lucru, din cât se va distruge. Pe creatorul şi mentorul lui Cîţu, Iohannis, nu-l mai interesează demult România. Nici „educată”, nici a lucrului „bine făcut”. El e deja aşezat într-o carieră europeană. Iar România e numai treapta, un cadavru pe care urcă spre ea.

Vor urma trei ani, după care nu va mai rămâne piatră pe piatră. Cu Lucian Isar, prietenul lui Cîţu, care probabil va fi promovat şi el, în aceşti ani (după cum urmăreşte, de mult timp încoace) pe post de guvernator al Băncii Naţionale, putem să spunem adio României independente economic. Cei doi. Cîţu şi Isar, autori ai unei tentative mai vechi de asasinare a leului, dejucată de duşmanul lor de moarte, Mugur Isăreascu, prin loviturile pe care au încercat să le dea monedei naţionale (ca „bancheri” la ING – respectiv Bancpost) şi-au dovedit deja „patriotismul”, care nu depăşeşte graniţele propriului buzunar.

Ei şi cei asemenea lor vor fi asistaţi în acest proces de „asasinare economică” a României şi de asasinii moralei creştine şi tradiţiilor naţionale, „învechite”, exprimată de o postare a unui ideolog al „noului mod” de a face politică: „atunci când se va epuiza generaţia asta de de pupăcioşi de oase şi închinăcioşi cu genunchii ruginiţi prin biserici, atunci putem spera la votanţi raţionali şi însetaţi de o schimbare”. Cârtiţele din USRPLUS vor lucra şi ele, eficient, cu propriul stil, la demolarea edificiului naţional.

Astfel încât, şubrezită din toate părţile, depopulată, îmbătrânită, intrată în recesiune şi criză din cauza supraîndatorării, atunci când va veni, în viitorul apropiat plata scadenţelor, România se va vinde la bucată. Românii se vor trezi că puţinele active ale statului, în industrii care mai funcţionează, vor fi şi ele înstrăinate. Ca şi restul terenurilor arabile, pădurilor, resurselor. Vom trăi într-o ţară care o să mai fie suverană doar cu numele, pregătită să cânte toate ariile care i se impun. Asta i se pregăteşte de fapt Românei.

Ce ne mai rămâne?

În acest scenariu, congresul Partidului Naţional Liberal din toamnă este doar o notă de subsol. Importantă pentru protagonişti, dar măruntă în economia timpului. Căci nici dacă Orban va fi ales preşedinte al partidului, „suveranismul” său afişat atât de târziu, în disperare de cauză, al unui om trezit la realitate în ceasul din urmă, nu va mai putea schimba ceva.

Asaltul împotriva a tot ceea ce e românesc a început cu tomata şi continuă cu tricolorul. Pe cartea de identitate europeană, tricolorul a fost înlăturat – în favoarea „elementelor de securitate”, iar „femeia” şi „bărbatul” au devenit „genuri”, ignorându-se legislaţia naţională. Oamenii lui Bode n-au făcut decât să execute ceea ce li s-a spus, „de sus”: trebuie să ne „civilizăm”, să devenim europeni – şi atât. Restul nu mai contează. Tradiţiile noastre, ca şi „mama” şi „tata”, se duc la coşul de gunoi al istoriei.

Ce ne mai rămâne? Să spunem Doamne fereşte, de mai rău. Şi să urcăm tricolorul în pod, unde stă de peste şapte decenii şi tabloul Regelui Mihai.

Autor: Marius Oprea

Share

Lasă un răspuns