14 iunie 2024

Un grup de fermieri acuză Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) că le-a calculat greșit subvenția sau că se fură din banii ce le sunt cuveniți. Conform acuzațiilor, împărțirea plafonului de plată ANT 4 pentru tutun s-a făcut greșit, iar la plata acesteia ar fi apărut peste 300 de hectare eligibile ce nu sunt cultivate cu tutun.

Un cultivator de tutun din Iași a descris în detaliu situația pentru publicația de profil Agrointeligența, afirmând că vorbește în numele tuturor celor care au investit în această cultură extrem de dificilă. El a subliniat că, deși în regulamentul PNS 2023-2027 este prevăzut un cuantum mai mare pentru plățile ANT, suma alocată de APIA a fost mult mai mică.

Fermierii au semnalat situația la APIA, însă alocarea și calculul au fost făcute când la conducere era alt director general. Chiar și așa, noua conducere APIA le-a promis fermierilor verificarea și recalcularea pentru ANT tutun, însă fermierii spun că nu mai au timp să aștepte, având nevoie de bani pentru lucrări urgente.

„În urma demersurilor noastre ni s-a spus că după data de 2 mai se va recalcula. Cum putem aștepta aceasta dată când noi acum trebuie să punem răsadurile? La 2.600 euro pe ha înseamnă faliment și nu mai putem cultiva. Și ar trebui să știm acum, când deja cheltuim minim 500 euro/ha, nu în mai! Matematica e simplă, APIA o complică intenționat sau nu”, spun cultivatorii pentru sursa citată, care acuză că cineva ar avea interese ”să fraudeze fonduri sau să pună cruce culturii tutunului în România, cultură care a pierdut an de an hectare”.

Fermierii cred că există interese să îngroape cultura tutunului

Cultivatorii au cerut APIA să clarifice dacă cuantumurile pentru ANT prevăzute în PNS sunt orientative sau obligatorii, deoarece documentul aprobat de Comisia Europeană oferă plafoane estimative pentru ANT. Ei consideră că întârzierea în soluționarea problemei ar putea afecta grav situația financiară a fermelor.

În ultimii ani, plățile ANT pentru tutun au cunoscut fluctuații considerabile, de la sume mai mici până la sume semnificativ mai mari. Anul acesta, fermierii au primit un cuantum de 2.625,6730 euro/ha pentru ANT 4 tutun.

Cultura de tutun beneficiază de plată pe suprafață, similar cu alte culturi agricole, prin schemele de plăți directe, dar și de ANT tutun achitat de la bugetul de stat.

Lasă un răspuns