14 iunie 2024

Hidroelectrica a semnat vineri contractul pentru transferul de afacere de la Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa (UCMR) către companie, tranzacție care include preluarea platformei de producţie industrială ABC, preluarea parţială a platformei de producţie Câlnicel şi integrarea specialiştilor.

Preţul total pentru transferul dreptului de proprietate asupra afacerii şi asupra tuturor bunurilor care intră în perimetrul tranzacţiei este de 67,87 milioane lei, scrie Ziarul Financiar.

Contractul vizează securizarea bazei de active a UCMR, esenţială în eficientizarea activităţii de mentenanţă şi retehnologizare a Hidroelectrica.

Transferul are în vedere şu asimilarea know-how-ului aferent proiectelor, împreună cu documentaţiile din arhiva proprie a UCMR, precum şi preluarea dotărilor cu maşini-unelte şi utilaje necesare executării de echipamente noi sau a reparaţiilor şi retehnologizărilor de echipamente aflate în exploatare.

Tranzacţia va permite Hidroelectrica să deţină atât echipamentele, cât şi know-how-ul necesare derulării programului de investiţii.

„Parafarea documentelor reprezintă încă un pas către aducerea în portofoliul companiei noastre a unei unităţi a cărei tradiţie depăşeşte 250 de ani. Knowhow-ul şi experienţa UCMR, societate care a contribuit de-a lungul timpului la echiparea a cca. 80% dintre centralele Hidroelectrica, vor deschide noi oportunităţi prin integrarea cu Hidroserv. Ne dorim crearea unei societăţi cu performanţe de top, capabilă să presteze servicii nu doar pentru compania mamă, ci să fie realmente competitivă pe pieţele de profil naţionale şi internaţionale. Considerăm că există potenţial, credem în creştere sustenabilă şi acţionăm în acest sens ca o echipă”, a declarat Karoly Borbely, preşedintele Directoratului Hidroelectrica.

Tranzacţia urmează să se finalizeze după îndeplinirea unei serii de condiţii suspensive, care includ şi aprobarea ei de către acţionari în cadrul AGA Hidroelectrica.

UCM Reşiţa este cea mai veche unitate industrială din Europa, fondată în anul 1771 și care a proiectat, fabricat și montat peste 90% din echipamentele hidroenergetice aflate în exploatarea Hidroelectrica.

Compania a trecut în 2003 în proprietate privată, fiind preluată de INET AG şi salariaţii UCM și fiind listată la Bursa de Valori București. La sfârșitul anului 2011, administratorii UCM Reșița au decis să deschidă procedura de insolvență, cu intenția de reorganizare a activității.

„Această tranzacție este un succes pentru industria românească, cu atât mai mult cu cât UCM Reşiţa reprezintă o componentă cheie a siguranţei energetice a României, întrucât contribuie la menţinerea şi dezvoltarea sistemului hidroenergetic românesc”, a declarat într-un comunicat Adrian Munteanu, practician coordonator în cadrul Euro Insol, administratorul judiciar a UCM Reşita.

Vânzarea a avut loc ca urmare a unui plan de reorganizare propus de administratorul judiciar, plan ce a presupus, printre altele, o amplă reorganizare a activităţii UCM Reşiţa.

Lasă un răspuns