Comisia juridică a Senatului a dat, miercuri, un vot în unanimitate pentru ridicarea imunităţii senatorului Florin Cîţu, în dosarul achiziţiei vaccinurilor în pandemie.Guvernul pe care l-am condus a luat toate deciziile, în conformitate cu legislaţia, a spus Florin Cîţu, după ce a ieşit din şedinţa comisiei.
Senatorul Florin Cîţu a venit la comisia juridică înainte de votul senatorilor pentru raport. Acesta a afirmat, la final, că nu vrea să se pronunţe pe dosar.
”Am multe semne de întrebare, vom vedea, cred că timpul le va da tuturor răspunsul. Trebuie să ne aducem aminte, a fost stare de alertă până în 2022 în România, repet, Guvernul pe care l-am condus a luat toate deciziile, în conformitate cu legislaţia”, a spus Cîţu.