Actorul și scriitorul Dan Puric l-a criticat dur pe președintele Klaus Iohannis, pentru felul în care s-a comportat în timpul crizei sanitare, notează r3media.ro.
El l-a acuzat pe Iohannis de lipsă de empatie față de români. Dan Puric a spus că Iohannis nu trebuia să plece la schi după tragedia de la spitalul Balș, în care au ars 20 de persoane, iar alte 100 au fost rănite.
Puric l-a taxat pe Iohannis și pentru exprimarea ,, în loc de sărbători veți avea înmormântări „ pe care a folosit-o pentru a convinge românii să nu iasă din case, în perioada Paștilor, în timpul carantinei din aprilie 2020.
„România Educată (proiectul lui Klaus Iohannis- n.r.) este România re-educată. Primul care trebuia să fie educat este președintele statului. Să fie educat că poporul acesta are o sensibilitate creștină. Nu zici „în loc de sărbători veți avea înmormântări” și nu te duci la schi, bă nenorocitule, când aia a ars acolo. E vorba despre empatie sufletească”, a spus Dan Puric la Sibiu, într-o întâlnire cu studenții participanți la,, Școala de vară de sociologie aplicată „.
Artistul a avut cuvinte de ocară și pentru cei de la USR, pe care i-a numit „mutanți”, iar partidul „o cocină”.
„Am prins una de-asta, galinacee și-am întrebat-o: auzi, muiere, cine te-a pus să stai în cocina aia, numită USR? Trebuie să faceți studii de antropologie pe ăștia: pentru că aștia s-au dezis de tradiție, de credință. Sunt vectori de infecție”, a subliniat regizorul.
Dan Puric nu l-a iertat nici pe Octavian Jurma. Puric l-a numit pe Jurma „nepotul” doctorului nazist, Josef Mengele, autor al unor crime monstruoase în timpul celui de-al doilea război mondial.
„E unul cu nume de jumară, unul Jurma…are față de nepotul lui Mengele. Vezi că este analfabet, dar dă premise…Ca o paranteză: nu am nimic cu cei care s-au vaccinat sau nu s-au vaccinat. N-au știut săracii.
A zis unul „grăbiți-vă, că la iarnă este pământul tare”. Cinic și bestie de om.
Iar mie șoferul de taxi mi-a zis: Domnul Dan, n-o să uit cum l-au îngropat pe tata, în pungă de plastic. Mi-au dat voie să-i pun doar un fular”, a tunat Dan Puric.