5 septembrie 2024

Parchetul general din Slovacia l-a inculpat astăzi pe fostul preşedinte Andrej Kiska pentru fraudă fiscală, a declarat un purtător de cuvânt pentru agenţia slovacă de ştiri TASR, informează dpa, conform Agerpres.

Politicianul a pretins în mod eronat costuri de peste 150.000 de euro prin intermediul companiei sale familiale KTAG, care conduce o agenţie de turism. Aceste cheltuieli ar fi fost făcute în cursul campaniei prezidenţiale din 2013 şi 2014.

Kiska a respins în mod repetat acuzaţiile drept parte a unei „campanii politice de denigrare” împotriva lui.

Politicianul liberal-conservator în vârstă de 59 de ani a condus statul membru NATO şi UE din iunie 2014, până în iunie 2019, notează dpa.

Lasă un răspuns