30 ianuarie 2023

Serviciul de Informații Externe și Armata au intrat în NATO înaintea aderării României la Alianța Nord-Atlantică, a spus fostul șef al SIE, General (r) Silviu Predoiu, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială ”Războiul din Ucraina”, transmisă live de Gândul.

Întrebat dacă din momentul în care România a intrat în NATO s-a schimbat ceva în cadrul SIE, generalul a răspuns: „Serviciul de Informații Externe a intrat în NATO înaintea României, ca și Armata. Au intrat în NATO cu un an și ceva înainte”.

Silviu Predoiu a explicat că aderarea României la NATO nu a produs schimbări în cadrul Serviciul de Informații Externe (SIE), întrucât instituția era deja angrenată în urmă cu un an în discuții, verificări și analize.

În 2004 eram deja integrați. Fusesem controlați, verificați. Au fost zeci de vizite, de discuții, de analize la București, la Bruxelles, teste în teren. Noi eram deja angrenați în activitate. După ce am intrat în NATO nu s-a schimbat nimic, noi doar am continuat. Activitatea începuse deja”, a declarat fostul șef al SIE, Silviu Predoiu.

România a dobândit statutul de Aliat în 2004. După ce, la 29 martie 2004, la Washington, a fost depus instrumentul de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, la 2 aprilie 2004 a avut loc, la Bruxelles, ceremonia arborării drapelului de stat la Cartierul general al NATO şi reuniunea miniştrilor de externe Aliaţi, marcând simbolic aderarea ţării noastre la Alianţă.

Lasă un răspuns