13 decembrie 2024

Fostul judecător al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat, vineri, la Realitatea Plus, că preşedintele nu poate să propună imediat, ca premier, aceeaşi persoană care a fost demisă prin moţiune de cenzură, existând o decizie a Curţii în acest sens.

”Este o decizie a CCR care spune că preşedintele nu poate să propună imediat, ca premier, aceeaşi persoană care a fost demisă prin moţiune de cenzură. Din această perspectivă, şeful statului ar trebui să facă o propunere serioasă, care să aibă şanse să treacă prin Parlament, ori în situaţia asta nu cred că Florin Cîţu mai poate să treacă”, a afirmat Augustrin Zegrean. 

”Dacă preşedintele va face această propunere însemnă că pur şi simplu ignoră deciziile CCR”, a spus fostul preşedinte al CCR, menţionând că decizia, în cazul unei sesizări la CCR privind nominalizarea lui Cîţu, durează cel puţin o lună. 

”Preşedintele ar trebui să facă o propunere constructivă, nu distructivă, adică să nu propună pe cineva despre care ştie că nu are şanse. Tocmai aceasta ar trebui să fie scopul consultării preşedintelui cu partidele, să încerce să afle care ar fi persoana  care ar putea să treacă de Parlament şi să formeze guvernul”, a arătat el.  Augustin Zegrean a vorbit şi despre suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. 

”În situaţia de acum, totul este la Parlament, are la dispoziţie o măsură dacă preşedintele refuză să respecte sau să aplice Constituţia (…) este vorba de suspendare iar noul preşedintele interimar poate veni cu o propunere de premier care să obţină votul în Parlament. (…) Preşedintele nu este obligat să-l propună pe Cîţu, consultările au doar rolul de a afla de la partide care sunt propunerile pentru postul de premier şi de tranşare a crizei”, a mai afirmat Augustin Zegrean.

Lasă un răspuns