9 septembrie 2024

Claudiu Târziu și Dan Tănasă (AUR) au făcut afirmații foarte grave, susțînând că ”Ungaria cumpără la propriu Transilvania, bucată cu bucată”

Din punctul lor de vedere, nu doar UDMR-ul reprezintă o problemă pentru majoritatea românească din Transilvania, ci și statul maghiar.

Copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor Claudiu Târziu a susţinut, sâmbătă, la Târgu Mureş, că Ungaria îşi permite să facă investiţii masive în Transilvania astfel încât să devină „stăpâna de facto a unei bucăţi importante din ţara noastră” întrucât i se permite, fiindcă statul român nu reacţionează.

„UDMR nu ezită cu niciun prilej să arate că nu respectă statul în care are reprezentanţi la vârf, parlamentari şi miniştri, că nu respectă Constituţia pe care au jurat atunci când şi-au preluat mandatele, că nu respectă majoritatea românească”.

Bunătatea noastră nu ar trebui să fie interpretată drept prostie sau slăbiciune şi acest lucru ar fi uşurat dacă la nivelul politicii externe şi interne am avea o viziune bine definită şi programe bine articulate.

Dacă Ungaria îşi permite să facă investiţii masive în Transilvania până într-acolo încât să devină stăpâna de facto a unei bucăţi importante din ţara noastră este pentru că i se permite.

Este pentru că noi, la nivelul conducerii ţării, nu avem o viziune în privinţa aceasta şi nu avem politici publice”, a declarat Claudiu Târziu, într-o conferinţă de presă.

La rândul său, deputatul Dan Tănasă a spus că Ungaria se comportă, cu acceptul tacit al Bucureştiului, ca un „stat co-suveran în Transilvania” şi consideră atitudinea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, referitoare la acest subiect, ca fiind „complet lipsită de conectivitate cu realitatea”.

Ungaria cumpără la propriu Transilvania, bucată cu bucată, pădure cu pădure, clădire cu clădire. Nu doar cumpără, ci vine şi construieşte de la zero instituţii pe care pune ulterior drapelul Ungariei, pune inscripţii exclusiv în limba maghiară.

Practic Ungaria se comportă, cu acceptul tacit al Bucureştiului, ca un stat co-suveran în Transilvania. Deja ştim foarte clar că Ungaria nu are acceptul Bucureştiului pentru a derula programele pe care le derulează, (…) însă de la Bucureşti de fiecare dată reacţia a fost anemică”, a declarat deputatul.

Conducerea AUR a participat, sâmbătă, la Târgu Mureş, la cursurile Academiei Politice „Gabriel Constantinescu” pentru membrii formaţiunii din judeţul Mureş.

Lasă un răspuns