13 decembrie 2024

Dr. Șerban Bubenek. „Administrarea în exces a oxigenului nu aduce niciun beneficiu pacientului”.

În contextul pandemiei de coronavirus, nivelul de oxigen utilizat în spitale a crescut în mod evident.

Cu toate acestea, specialiștii atrag atenția cu privire la pericolele care pot apărea din cauza utilizării excesive a oxigenului. Riscul de incendii sau explozii este foarte mare în lipsa unor echipamente medicale care să monitorizeze nivelul de oxigen.

„Administrarea în exces a oxigenului nu aduce niciun beneficiu pacientului. Iar în absența unor spitale cu sisteme de alarmare poate produce grave accidente, inclusiv incendii și explozii”.

Aceasta este declarația neașteptată, făcută chiar de președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, în direct la Medika TV.

Dr. Șerban Bubenek este de părere că medicii non-anesteziști ar trebui să aibă mai multe noțiuni medicale în privința administrării oxigenului pentru bolnavii de COVID-19. Acesta consideră că mulți dintre acești medici au intrat în „lupta” cu Covid mult prea repede și au noțiuni pe care „nu le stăpânesc foarte bine”.

Președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă a anunțat că în data de 20 aprilie va fi organizat un webinar, „la care sunt invitați toți colegii de alte specialități care folosesc oxigenoterapia”. Se va vorbi despre aceste lucruri „din punct de vedere fiziopatologic și al beneficiului bolnavului.

Lasă un răspuns