7 decembrie 2024

Vaccinul Pfizer a ucis „de circa 40 de ori mai multe persoane (vârstnice)” și „de 260 de ori” mai mulți tineri „decât ar fi ucis COVID-19 în intervalul de timp dat”.

În luna ianuarie, un grup de medici independenți ajungea la concluzia că vaccinurile anti-COVID, pe care le-au numit „experimentale”, nu sunt „mai sigure” decât virusul însuși.

Acum, o analiză a ratei deceselor din Israel ca urmare a vaccinurilor demonstrează că acestea au ajuns la niveluri alarmante.

Studiul, care se bazează pe datele publicate de Ministerul israelian al Sănătății, a fost realizat de dr. Hervé Seligmann, de la Facultatea de Medicină a Universității Aix-Marseille, catedra de Boli Infecțioase și Tropicale, și de inginerul Haim Yativ.

Concluzia pe scurt a analizei este că vaccinul RNA-mesager de la Pfizer a ucis„de circa 40 de ori mai multe persoane (în vârstă) decât ar fi ucis boala însăși”, în perioada de vaccinare de cinci săptămâni.

În rândul tinerilor, cifrele sunt și mai grave, nivelul deceselor după vaccin fiind de 260 de ori mai mare decât cel al victimelor de COVID, în perioada respectivă.

Autorii demonstrează că, printre „persoanele vaccinate și cu vârste mai mari de 65 de ani, 0,2% (…) au decedat în cursul perioadei de trei săptămâni dintre cele două doze, adică aproximativ 200 la 100.000 de vaccinați. Aceasta, în comparație cu 4,91 morți de COVID la 100.000 de persoane nevaccinate.”

„Înfricoșătorul tablou se extinde și la cei sub 65 de ani”, arată autorii analizei. În timpul perioadei de vaccinare de cinci săptămâni, „0,05%, însemnând 50 din 100.000 (de vaccinați), au murit. Aceasta, în comparație cu 0,19 decedați de COVID la 100.000 de persoane din această grupă de vârstă și care nu au fost vaccinați.

Astfel, rata de mortalitate la această grupă de vârstă a crescut de 260 (de ori) în cursul perioadei de cinci săptămâni a procesului de vaccinare, în raport cu rata mortalității naturale legate de COVID-19.”

După cum arată IsraelNationalNews, Seligmann, care are cetățenie israeliană și luxemburgheză, este autorul a peste o sută de lucrări științifice și „nu are conflicte sau interese (cu Israelul) în afara faptului că copiii săi locuiesc în Israel”.

Yativ și Seligmann mai precizează că „cifrele estimate ale deceselor cauzate de vaccin sunt probabil inferioare cifrelor reale, deoarece țin seama doar de decesele calificate ca fiind cauzate de COVID pentru această scurtă perioadă de timp și nu incluv AVC-urile și ale evenimente cardiace ca urmare a reacțiilor inflamatoare”.

De asemenea, aceste cifre „nu țin seama nici de complicațiile pe termen lung”, mai scriu cei doi autori.

În plus, peste câteva luni, ei se așteaptă la „efecte adverse pe termen mediu și lung ale vaccinării, cum ar fi ADE (Antibody-dependent Enhacement)” care să apară la persoanele vaccinate cu Pfizer.

După cum explică America Frontline Doctors, ADE „se manifestă atunci când anticorpii anti-COVID, produși de vaccin, în loc să protejeze persoana, provoacă o boală mai gravă sau letală, atunci când persoana este apoi expusă la SARS-CoV-2 în natură. Vaccinul amplifică infecția, în loc să o prevină.”

America Frontline Doctors oferă și un exemplu: vaccinul produs să combată febra Dengue a dus la moartea a 600 de copii în Filipine, din cauza ADE, și la formularea de plângeri penale împotriva decidenților.

Sursa

Lasă un răspuns