Medicul Vasile Astărăstoae:,,Nu mă voi vaccina”

Medicul Vasile Astărăstoae:,,Nu mă voi vaccina”

Medicul și profesorul universitar Vasile Astărăstoae a anunțat că nu se va vaccina.

„Nu mă voi vaccina. Eu nu dau sfaturi. Singurul lucru pentru care m-am bătut este să se respecte autonomia pacientului și să fie cu consimțământ și informat, nu obligatoriu. Când consimțământul acesta nu este chiar informat este cu totul altceva. De fapt consimțământul în momentul de față a ajuns un mijloc de protecție pentru medici și nu de respect de autonomie.

Deocamdată toate studiile arată că imunitatea este de cam de 6 luni de zile.  Până când durează vaccinarea unii își pierd imunitatea și se pot infecta din nou”, a explicat profesorul universitar Vasile Astărăstoae, într-un interviu luat de Marius Tucă.

Medicul susține că există semne de întrebare cu privire la eficiență, dar mai ales cu privire la efectele pe termen lung.

„Trebuie să pui această întrebare. Lumea trebuie să știe. Toate vaccinurile care s-au pus pe piață sunt cu aprobare condiționată și sunt trecute la FDA și EMA în faza trei ( experimental). Adică persoanele vaccinate trebuie să fie monitorizate timp de trei ani de zile, dar nu te duci și te uiți la el și spui: arată bine. Monitorizat înseamnă investigații, testarea anticorpilor .”, a mai spus Vasile Astărăstoae.

Share

One thought on “Medicul Vasile Astărăstoae:,,Nu mă voi vaccina”

Lasă un răspuns