Giorgio Agamben, cunoscut filosof italian:,,Guvernele pregătesc acum o lume care va fi și mai inumană și mai nedreaptă.”

Giorgio Agamben, cunoscut filosof italian:,,Guvernele pregătesc acum o lume care va fi și mai inumană și mai nedreaptă.”

Ceea ce se petrece astăzi la scară planetară este, cu siguranță, sfârșitul unei lumi – dar nu în sensul înțeles de cei care ar guverna-o în funcție de interesele lor, adică ca o trecere spre o lume care va fi mai adecvată pentru a satisface noile nevoi ale societății umane.

Epoca democrațiilor burgheze se încheie, cu tot cu drepturile, constituțiile și parlamentele lor. Dincolo de acest înveliș juridic, deloc neglijabil, se sfârșește lumea care a început cu revoluția industrială și s-a maturizat în cele două (sau trei) războaie mondiale și în totalitarismele (tiranice sau democratice) care au venit după ele.

Dacă puterile care guvernează lumea au considerat necesar să recurgă la măsuri și mecanisme atât de extreme, cum ar fi biosecuritatea și teroarea sanitară, instaurate peste tot și fără rezerve, dar care acum amenință că le va scăpa de sub control, este pentru că aceste puteri se temeau, pe baza tuturor evidențelor, că nu mai aveau altă soluție pentru a supraviețui.

Dacă oamenii au acceptat aceste măsuri despotice și restricții fără precedent, puse în aplicare fără nicio împuternicire, se datorează nu numai fricii de pandemie, ci probabil pentru că, mai mult sau mai puțin inconștient, au recunoscut că lumea în care trăiseră nu mai putea continua astfel: era o lume prea nedreaptă, și prea inumană.

Desigur, guvernele pregătesc acum o lume care va fi și mai inumană și mai nedreaptă. În orice caz, s-a prezis cumva din toate părțile că lumea, așa cum o știam, nu mai poate continua. La fel ca în cazul oricărui presentiment sumbru există o componentă religioasă: sănătatea a înlocuit mântuirea, viața biologică a luat locul vieții veșnice, iar Biserica, obișnuită de mult timp să se compromită cu cerințele lumii, a consimțit mai mult sau mai puțin explicit la această substituire.

Nu avem de ce să regretăm sfârșitul acestei lumi sau să fim nostalgici după ideea deformată de uman și divin care, precum niște chipuri desenate pe nisipul țărmurilor istoriei, sunt șterse de valurile implacabile ale timpului. Dar, cu o egală hotărâre, ar fi necesar să refuzăm viața nudă, mută și fără chip a religiei sănătății pe care guvernele ne-o propun. Nemaiașteptând niciun zeu nou, niciun om nou, ar fi necesar să căutăm, aici și acum, în ruinele care ne înconjoară, mai degrabă o formă de viață mai umilă și mai simplă – însă una care nu mai reprezintă un miraj, deoarece noi avem amintirea și experiența ei chiar dacă, în noi și în afara noastră, forțele adverse o resping de fiecare dată înapoi în uitare.

Share

Lasă un răspuns