Gabriela Baltag si Evelina Oprina in scandalul condamnarii avocatului Robert Rosu:JUDECATORUL NU ESTE UN MIC DUMNEZEU

Gabriela Baltag si Evelina Oprina in scandalul condamnarii avocatului Robert Rosu:JUDECATORUL NU ESTE UN MIC DUMNEZEU

Judecătoarele CSM Gabriela Baltag şi Evelina Oprina critică decizia ICCJ  prin care a fost condamnat avocatul

Judecatorul trebuie sa fie un om bun, cumpatat si sa dea valoare in solutiile pe care le pronunta umanitatii sale. Atunci cand, insa, se crede un ‘mic Dumnezeu’, inseamna ca si-a ratat misiunea ce i-a fost incredintata”. Este una dintre ideile transmise luni, 21 decembrie 2020, de judecatoarele Gabriela Baltag si Evelina Oprina reprezentantele tribunalelor in CSM.

Gabriela Baltag si Evelina Oprina ofera o lectie de demnitate si de curaj intr-o scrisoare deschisa trimisa in contextul uriasului scandal provocat de decizia judecatorilor ICCJ Ionut Matei, Florentina Dragomir si Ioana Alina Ilie de condamnare a avovatului Robert Rosu in dosarul “Ferma Baneasa” pentru simplul fapt ca acesta si-a exercitat profesia. Precizand ca nu comenteaza in niciun fel temeinicia deciziei ICCJ, Gabriela Baltag si Evelina Oprina arata ca hotararea instantei supreme reprezinta un moment de cotitura, care ar trebui sa declanseze o dezbatere reala si sa identifice solutii concrete. De asemenea, spre deosebire de alti reprezentanti ai sistemului de justitie, precum seful CSM Bogdan Mateescu, cele doua judecatoare subliniaza ca hotararile judecatoresti trebuie sa fie discutate, iar consecintele pe care acestea le genereaza trebuie sa fie comentate, astfel incat sa fie adoptate cele mai bune decizii.

Gabriela Baltag si Evelina Oprina atrag atentia ca a venit momentul ca sistemul judiciar sa clarifice o serie de probleme precum:

-daca repartizarea aleatorie a cauzelor la instanta suprema – si nu numai – este chiar ‘aleatorie’;

-cum este posibila plecarea dosarului la parchet pentru motivarea cailor de atac si de ce nu si la parte sau avocatul ei;

-cum este posibila motivarea hotararilor judecatoresti dupa ce pedeapsa a si fost executata;

-cum este posibil ca la instanta suprema – si nu numai – multi judecatori sa fie fosti procurori;

-de ce problema protocoalelor oculte incheiate cu serviciile de informatii, chiar si de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie sta si astazi nerezolvata pe masa CSM si intrebarile pot continua.

Punctul de vedere al judecatoarelor Gabriela Baltag si Evelina Oprina:

“Judecatorul trebuie sa aiba ochii larg deschisi lumii exterioare

Atunci cand o solutie judecatoreasca genereaza tulburare in societate ori socheaza constiinta publica se ridica cateva intrebari, la care, noi, ca judecatori – in special – trebuie sa reflectam: ce rol are judecatorul in societate si care este dimensiunea dreptului ce trebuie sa prevaleze in savarsirea actului de justitie? De ce o asemenea hotarare a provocat atata indignare?

1. Se spune in doctrina de specialitate juridica ca judecatorul are un rol hotarator in statul de drept, deoarece acesta nu poate functiona cu adevarat decat sub controlul unui judecator, ca el – Judecatorul – reprezinta puterea si contraputerea, intruchipand dualitatea drept/forta.

Rezulta, astfel, cat de important este ca profesia de Judecator sa fie indeplinita corect, impartial si independent in acord cu principiile si valorile care sa constituie premisele unui proces drept si ale unei hotarari demne de incredere. Caci, o solutie neacceptata, care contrariaza sau frapeaza nu poate fi considerata ca a raspuns nevoii sociale.

De la judecatori, societatea cere dovezi clare ale intelegerii misiunii lor, adica hotarari care sa exprime atat cunoasterea legii, cat si apoi aplicarea ei corecta, in litera si mai ales in ratiunea ei si in dimensiunea sociala si umana a dreptului.

2. Existenta dreptului este intim legata de viata sociala, astfel incat dreptul este totdeauna fondat pe recunoasterea colectiva. Si cum regulile de drept au importante consecinte implicate in destinul social si individual al omului, judecatorul nu se poate izola, la adapostul tehnicii juridice, ci el trebuie, asadar, sa se plaseze in centrul vietii sociale, asigurand echilibrul atat de necesar intr-o societate.

O intrebare legitima se ridica: de ce aceasta solutie a socat? Raspunsul este simplu si se gaseste in intelegerea deplina a dimensiunii sociale a dreptului, care, in opinia publica, pare ca, (si) de aceasta data a fost abandonata, acum, insa, si mai pregnant. De ce? Pentru ca a fost condamnat dreptul la aparare. Asa este perceputa solutia pronuntata.

Nu comentam temeincia hotararii si indiferent de considerentele deciziei date in apel, constatam ca legea se cere a fi interpretata si aplicata astfel incat sa nu genereze revolta, sa nu creeze sentimentul ca s-a produs o nedreptate.

Oricum, reactia publica nu poate fi ignorata, iar, in esenta, aceasta are un continut atat de grav incat faptul ca este rezultatul unei hotarari judecatoresti trebuie neintarziat sa aduca dupa sine masuri institutionale ferme.

Judecatorul trebuie sa aplice legea cu dreapta masura si cu intelepciune, iar nu sa provoace tulburare sociala, teama si ingrijorare.

3. Hotararea judecatoreasca ce a surprins, contrariat, izbit chiar pe unii nu este o simpla solutie jurisprudentiala. Este mai mult decat atat. Este un moment de cotitura, care ar trebui sa declanseze o dezbatere reala si sa identifice solutii concrete.

E momentul ca revolta sa ne dea de gandit, sa analizam cum este posibil ca hotarari judecatoresti intrate in autoritatea lucrului judecat sa fie ‘discutate’ de procurori, cum a fost posibil ca judecatorii sa repuna in discutie hotarari definitive, cum e posibil – si nu e prima data – ca doua instante sa dea interpretari juridice diametral opuse aceleiasi situatii faptice si cum sa abandonam abordarile exaltate, militante si cele de genul ‘stim noi ca e vinovat’ dincolo de lege, principii si probe.

E momentul ca sistemul judiciar sa raspunda odata pentru totdeauna unor vesnice intrebari: repartizarea aleatorie a cauzelor la instanta suprema – si nu numai – este chiar ‘aleatorie’; cum de este posibila plecarea dosarului la parchet pentru motivarea cailor de atac si de ce nu si la parte sau avocatul ei; cum este posibila motivarea hotararilor judecatoresti dupa ce pedeapsa a si fost executata; cum este posibil ca la instanta suprema – si nu numai – multi judecatori sa fie fosti procurori; cum de problema protocoalelor oculte incheiate cu serviciile de informatii, chiar si de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie sta si astazi nerezolvata pe masa CSM si intrebarile pot continua.

Ne recunoastem, ca parti ale unei institutii cu atributii pentru gasirea raspunsurilor la intrebarile de mai sus, partea noastra de vina in faptul ca nu am reusit identificarea solutiilor de urmat. Dar, am ales sa nu acceptam compromisul si jumatatile de masura si sa mergem pe calea adevarului si transparentei.

Astfel ca, in fata unei asemenea indignari publice, ne delimitam de aparitiile pline de emfaza care spun ca nu se poate discuta o hotarare judecatoreasca. Ba, dimpotriva, consecintele pe care aceasta le genereaza trebuie analizate, comentate si adoptate cele mai bune decizii. Justitia este un serviciu public, iar o solutie care socheaza constiinta publica releva faptul ca undeva s-a produs o fractura: in lege, in interpretarea sau aplicarea ei.

Ca s-a produs emotie nu poate fi, de asemenea, de condamnat, caci constiinta juridica a cetatenilor se structureaza pe o componenta rationala, dar si pe una psihica, emotionala, astfel ca o buna ‘politica juridica’ a statului, generic vorbind, trebuie sa integreze toti factorii care configureaza dreptul. E bine ca e emotie, pentru ca dreptul e intim legat de viata sociala, iar legea si, pe baza ei, solutia judecatoreasca au o incontestabila incarcatura social-umana. Si, apropos de emotie, sa ne amintim ca, in urma solutiei de achitare a colegilor judecatori de la ICCJ, a existat in societate o puternica manifestare a emotiei generata de hotararea instantei de atunci si nu a reprimat-o nimeni. Nu intelegem de ce acum emotia sociala ar fi mai daunatoare si ar trebui cenzurata. Poate doar pentru ca uitam prea usor sau doar pentru ca promisiunile de a nu (mai) produce niciodata cuiva rau sa fi fost vorbe pe aripile unui vant pustiu, precum sufletul celor ce s-au simtit candva si ei nedreptatiti.

4. Sa nu uitam nici dimensiunea umana a dreptului care presupune inainte de toate drepturi esentiale ale individului, drepturi care garanteaza egalitatea deplina a tuturor si posibilitatea lor de manifestare nestingherita in temeiul demnitatii si libertatii. Si, sub acest aspect, garantul drepturilor fundamentale ale omului este Judecatorul.

Hotararile lui trebuie sa fie drepte, umane, sa convinga, iar nu sa socheze sau sa provoace manie. Rolul Judecatorului este de a aduce pace in societate, de a face bine si de a restabili echilibrul incalcat.

Judecatorul trebuie sa fie un om bun, cumpatat si sa dea valoare in solutiile pe care le pronunta umanitatii sale. Atunci cand, insa, se crede un ‘mic Dumnezeu’, inseamna ca si-a ratat misiunea ce i-a fost incredintata.

  1. Ne asumam public sa generam ori continuam demersurile institutionale ce pot contribui la inlaturarea vulnerabilitatilor mentionate si la indeplinirea constitutionala si adevarata a rolului CSM. Independenta justitiei trebuie garantata pentru cetateni in cele mai profunde sensuri ale ei, neputand fi sustinuta in cheia absurdului, a negarii si a neasumarii.

Judecator Gabriela Baltag

Judecator Evelina Oprina”

Share

Lasă un răspuns